Feeds:
Articole

Archive for the ‘Mate’ Category

Un blend interesant, mate-ul este usor condimentat si asta se simte de la prima gura de ceai, iar faptul ca este si prajit ii ofera o usoara aroma de fum, portocalele si lemnul dulce ii dau o nota dulceaga acestui ceai, o combinatie deosebita care merita cu siguranta incercata din cand in cand. Ca la orice ceai mate bun se pot face mai multe infuzii decat pot bea eu, de data aceasta am facut patru iar gustul, aroma si culoarea infuziei (care se poate vedea in poza de mai jos) au ramas constante. Un lucru pe care l-am descoperit de curand la ceaiurile pe care le pot reinfuza, este faptul ca imi place mai mult a doua infuzie.

Ingrediente: ceai mate uscat si prajit, radacina de lemn dulce, coji si flori de portocal, arome.

Am folosit o lingurita cu varf de ceai la 200 – 250 ml de apa si un timp de infuzie de 2 minute, pentru toate cele patru infuzii. Din pacate nu dispun de accesoriile traditionale folosite pentru consumarea acestui ceai, bombilla si calabash, din acest motiv eu am folosit un pliculet pentru a filtra ceaiul si o ceasca obisnuita.

Ceaiul a fost cumparata de la Kaffa Tea Sun Plazza si a costat 6 lei/50 de grame, daca imi aduc bine aminte

Anunțuri

Read Full Post »

Inca un ceai de la Kaffa Tea, as putea spune un ceai de studiu, fiind prima data cand beau mate in afara unei ceainarii. Am cumparat un ceai simplu, fara arome, deoarece am vrut sa descopar gustul lui inainte de a incerca diferite variante aromate. Acesta are un continut ridicat de cofeina, ceea ce, dupa parerea mea, il face un ceai perfect pentru prima parte a zilei, inlocuind cu succes cafeaua sau alte bauturi energizante.

Ingrediente: ceai mate brazilian.

Kaffa Tea ne spune ca „aceasta bautura cu cofeina este originara din Paraguay, sudul Braziliei si Argentina.”

In mod traditional se serveste intr-un vas special, numit calabash. Eu nu am avut la dispozitie un asemenea recipient, asa ca am folosit un pliculet pentru ceai pe care l-am reintrodus la infuzat de mai multe ori, ceaiul mate fiind unul care se poate infuza de pana la 10 – 15 ori (din ce am gasit pe internet), personal incercand doar de 3 ori. Am folosit aproximativ 300 – 350 ml de apa, o lingurita si jumatate de ceai si l-am lasat la infuzat aproximativ 7 – 9 minute. De la o infuzie la alta nu a existat nicio diferenta notabila, culoarea (un galben/auriu), aroma si gustul, ramanand constante, acestea din urma fiind deosebite si unice pentru acest ceai, ceea ce il face sa merite sa fie incercat macar odata.

O sa mai beau mate si cu alte ocazii dar cel mai probabil o sa fie unul aromat.

Pentru mine este un pic amarui, recomand consumarea lui indulcit cu miere sau zahar, cine are restrictie la aceste produse poate incerca o combinatie intre indulcitorul Clio si extractul de stevie, am descoperit ca impreuna au un gust asemanator cu mierea.

 

Read Full Post »